De la FALIMENT la împlinirea destinului
Astăzi aș vrea să-ți povestesc, pe scurt, despre Mihaela, o femeie minunată care a reușit să depășească o mare cumpănă în viața ei.
În 2021, firma pe care o conducea a ajuns la un moment de cotitură. Mihaela construise alături de soțul său o firmă de contabilitate și consultanță fiscală timp de 9 ani. O firmă recunoscută în domeniu, cu peste 30 de angajați și un portofoliu de clienți foarte mare.
La acel moment credea că are totul în viață, familia pe care și-a dorit-o, afacerea mult visată și nimeni nu o poate împiedica să se bucure de abundență și notorietate.
Însă, la început de 2020 soțul său părea tot mai obosit, lipsit de energie și vlagă și devenise foarte irascibil cu toată lumea din jur, în special cu angajații. În câteva luni, câțiva angajați cheie au plecat din firmă, deși Mihaela a încercat să medieze situația și să-i convingă să rămână. Pentru a nu fi afectați clienții pe care îi avea, Mihaela a început să lucreze din ce în ce mai mult, sacrificandu-și timpul pe care îl petrecea de obicei cu familia.
Pentru că amândoi erau atât de absorbiți de dezvoltarea firmei și de ceea ce au de făcut, au pus oboseala soțului pe seama volumului mare de muncă. După câteva luni, au primit vizita unor prieteni plecați în străinătate. Aceștia au intuit imediat că ceva nu e în regulă cu sănătatea soțului și au insistat să meargă la medic. Din păcate, diagnosticul a fost unul șocant: cancer pancreatic în ultimă fază.
Mihaela a intrat în panică. Niciodată nu s-a gândit că cineva din familia ei poate ajunge într-o astfel de situație.
Din păcate, în 3 luni, soțul “a plecat”.
În acea perioadă și ulterior, Mihaela și-a anulat orice emoție, orice durere cumplită pe care o simțea, alergând în toate direcțiile pentru a ține firma pe picioare, pentru a nu se face de râs în fața clienților și pentru a nu-și pierde angajații.
Prietenii și părinții o rugau cu lacrimi în ochi să stea puțin, să țină doliu, să-și plângă soțul, să se odihnească puțin. Dar, ea nu putea! Prefera să alerge agățându-se de “unicul scop” pe care îl mai avea… firma construită cu soțul său.
În ianuarie 2022 o prietenă veche de-a Mihaelei m-a rugat să am o sesiune cu ea. I-am spus că aș face cu mare drag, însă e nevoie ca Mihaela să-și dorească, să vrea să discute cu cineva.
Nu stiu cum a convins-o, dar m-a sunat și am stabilit sesiunea. Cred că o “păcălise” că pot să o ajut cu informații numerologice despre o angajată nouă pe care voia să o promoveze și nu era convinsă.
Când ne-am văzut, am căutat să-i văd cu adevărat privirea, să mă conectez la sufletul ei. Avea fața palidă și privirea pierdută. Vorbea că un robot și tot repeta că e aproape de faliment și nu vrea să piardă tot.
Deși i-am văzut durerea blocată în interior, NU am ales să o mângâi, să-i ofer încurajare și să vorbim de situația firmei.
Am ales să o “trezesc”
I-am spus să-și imagineze pentru câteva secunde că nu mai este firma, că nu mai sunt clienții față de care se simțea responsabilă, că nu mai sunt angajații. Este doar EA, singură într-o cameră, fară dosare, fară telefoane, fară emailuri, fară întâlniri programate.
A izbugnit în plâns și repeta continuu: “Mă simt atât de singură… mă simt pierdută… nu mai am nici un sens, nu mai pot!”.
Atunci am întrebat-o: “Mihaela, spune-mi sincer de cât timp te simți așa?”
… a răspuns înmărmurită: “De foarte mulți ani… “
Știu că e ușor să credem că doar moartea cuiva drag ne aduce în asemenea stare, însă Mihaela nu se simțea singură din cauza morții soțului. Acest eveniment doar i-a amplificat “singurătatea” și situația firmei aproape de faliment nu i-a mai dat voie să se mintă.
De ce am ales să-ți scriu despre această poveste?
Pentru că nu doar Mihaela trece prin asta, sunt atât de mulți oameni în jurul nostru aproape de situația ei. Se “mândresc” că au viața perfectă, se sacrifică pentru proiectele lor, aleargă în toate direcțiile și uită cel mai important lucru… uită de propriul suflet, uită de Dumnezeu!
Cum mi-am dat seama de cauza inițială a situației cu care se confrunta Mihaela?
Destul de ușor, analizând numerologic data de naștere, am văzut că are o conexiune fluctuantă cu Divinitatea, o mare tendință de sacrificiu pentru alții, o nevoie foarte mare de bunăstare financiară și pe calea destinului său o nevoie de transformare.
Sintetizând aceste informații, am înțeles ușor că aleargă prin viață fară să-și cunoască sensul, fară să ceară ghidare Divină, crezând că totul depinde de ea, că ea trebuie să reziste și să facă pe plac tuturor.
Transformarea de care avea nevoie era fix acceptarea durerii și eliberarea de atașamentul creat față de firmă.
Având cu ea ulterior mai multe sesiuni, a conștientizat că inițial nici nu și-a dorit firma, ei îi placea de fapt să facă consultanță financiară, dar fiindcă soțul a insistat a ales să facă ce își dorea el.
Cu răbdare și blândețe a acceptat ghidare și în câteva luni s-a eliberat de toată durerea acumulată, a reorganizat firma și a păstrat doar partea de consultanță pe care o făcea cu bucurie.
După ce a conștientizat că nu poate să se mai simtă singură, atâta timp cât își amintește de Dumnezeu și își ascultă sufletul, i-a revenit lumina în ochi. A reapărut speranța și energia de a descoperi din nou viața.
Destinul nostru pare o mare necunoscută până când acceptăm că în fiecare zi descoperim și mai mult, simțim și mai intens și iubim necondiționat.
Îi onoram pe cei dragi cu iubirea noastră, cu atenția noastră, însă fară a ne uita sufletul, fară a ne sacrifica “viața”.