Salut, sunt Corina Stratulat, antreprenor, numerolog și strateg pentru transformare personală și profesională
Drumul meu profesional a început de la o vârstă fragedă, chiar în orașul natal, Curtea de Argeș. Am avut primul job la 16 ani, pentru că mi-am dorit să nu mai depind financiar de părinții mei.
Mi-am câștigat, astfel, independența devreme în viață și am avut șansa să văd de mică ce înseamnă să fii antreprenor și să dezvolți un business de la zero. Ulterior, am absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori din cadrul ASE București.
Vezi Video
La 24 de ani am înființat prima mea companie și, de atunci, antreprenoriatul a fost calea profesională pe care am rămas. Am fost consultant în strategie de business în mai multe startup-uri și am dezvoltat companii de top în domeniul sănătății. Toate acestea mi-au adus satisfacții pe plan profesional și financiar, însă nu m-am simțit împlinită, cu adevărat, până nu am descoperit care este misiunea mea.
Dintre toate formările și cursurile pe care le-am urmat pentru dezvoltarea mea, numerologia a fost cea care mi-a adus cel mai rapid informații despre menirea mea aici și despre strategia pe care să o abordez pentru a trăi viața pe care mi-o doresc.
Numerologia este metoda de analiză personală și autocunoaștere care mi-a adus claritate în viața personală și în carieră!
Pe lângă faptul că sunt antreprenor, expert în strategie de business și am experiență în dezvoltarea unei companii de la zero, știu acum că scopul meu este să ajut oameni care doresc să își transforme viața.
În ultimii ani am decis să mă concentrez mai mult pe misiunea mea, aceea de a lucra cu oameni, de a aduce lumină în viețile celor de lângă mine, acest lucru însemnând înțelegere și claritate. Mă simt împlinită de când am ales acest drum și știu că aduc valoare prin ceea ce fac profesional.
În prezent, clienții mei sunt persoane care doresc să își accelereze procesul de dezvoltare personală și să își schimbe viețile.
Vezi Video
Care este abordarea mea
Îmi abordez clienții cu sinceritate în procesul de autocunoaștere și schimbare în care îi însoțesc. Le spun deschis că eu le facilitez accesul la informații clare și concise despre ei, pe care poate nu le cunosc sau le-au pierdut din vedere. Ritmul pașilor făcuți către schimbare depinde, însă, doar de ei. Cu cât implementează mai devreme strategia de schimbare și acțiune stabilită în urma analizei numerologice, cu atât rezultatele și succesul apar mai repede.
Folosind ca metodă analiza numerologică, în care integrez tehnici de NLP și coaching transformațional, le dau clienților mei o altă perspectivă asupra propriei vieți. Le ofer informații simple, clare, concise, care, puse imediat în practică, le înlătură blocajele și le schimbă în bine viața.
Data de naștere oferă informații despre:
- Misiunea personală;
- Tipul de personalitate și abilitățile native;
- Conflictele interioare personale;
- Ce profesii sunt potrivite unei anume tipologii umane;
- Compatibilitatea în relații.
Având aceste informații, oricine are puterea de lua decizii mult mai asumate și mai corecte, în plan personal și profesional. Numai în ultimul an, am analizat datele numerologice a peste 1200 de persoane, înlesnind autocunoașterea și schimbarea fiecăreia dintre ele.
Un prim pas către schimbare
Dacă simți că nu îți trăiești viața la cel mai înalt potențial, nu ești împlinit personal sau profesional, dacă vrei o schimbare în viața ta și îți dorești să începi sau să continui un proces amplu și revelator de autocunoaștere și dezvoltare personală, te pot ajuta să ai mai multă claritate în viața ta și te pot ghida să îți folosești abilitățile strategic și eficient pentru a avea succesul personal și profesional pe care ți-l dorești.
Aș fi onorată să fiu ghidul tău într-un proces revelator de autocunoaștere și transformare pentru a avea viața personală și profesională pe care ți-o dorești cu adevărat!
Ce spun clienții mei?
Dacă nu aș fi întâlnit-o pe Corina, nu cred că m-aș fi gandit să caut răspunsuri la întrebările mele într-o analiză numerologică. Acum mă bucur că s-a întâmplat așa pentru că am primit multe informații valoroase. M-am regăsit în tot ceea ce mi-a spus, informațiile au fost clare, concise și m-au ajutat atât pe plan personal, cât și în business. Dacă mergeți la Corina este bine să vă notați tot ce vă comunică. Eu așa am făcut, iar din când în când revin la notițe și la lucrurile pe care mi le-a spus pentru că îmi dau o direcție și îmi amintesc la ce trebuie să mai lucrez. Mulțumesc, Corina! Mai am multe de învățat de la tine și abia aștept să parcurgem tot acest proces împreună.
Mia Lungu
Am fost la Corina și mi-a placut totul. De la spațiul primitor la căldura și armonia discuției, am fost ascultată și am ascultat, totul a fost pe gustul meu. Analiza numerologică te ajută să te întelegi mai bine, și apoi te asculti, te ghidezi cu ajutorul informațiilor aflate despre tine. Vei spune de multe ori în cadrul întâlnirii cu Corina "Așa este, ai dreptate!", dar vei și contata că nu prea ai dat importanță acelor detalii. De multe ori detaliile personalității și psihicului nostru fac diferența între alegerile bune și rele, corecte și greșite și, în final, între fericire și dezastru. O recomand cu mare încredere și mult drag pe Corina Stratulat, iar eu cu siguranță voi reveni la ea!
Lia Stoica
Cursul de numerologie cu Corina? un curcubeu de informatii, fiecare cu culoare distincta in care ma regasesc ca o completare a sufletului meu si a drumului spre Cunoastere si Divinitate! Asta simt acum sa spun, Corina... iti multumesc... si multumesc si tuturor colegilor de curs pentru ulorile pe care le descoperim impreuna...
Mona Delia
Corina, m-ai ajutat să înteleg mai multe despre cum funcționez eu ca persoană și ce am nevoie ca să îmi fie mai bine în viață! Abia după ce am primit analiza numerologică mi-am dat seama de ce anume mă atrăgea numerologia - este o știință care îți pune în față niște informații lipsă din puzzle-ul tău, pe care îți este greu să le vezi singur. Multumesc!
Elena Dobre