0(0)

Primele informații din numerologie

Corina Stratulat

Sunt Corina Stratulat, antreprenor, numerolog și strateg pentru transformare personală și profesională.

La 24 de ani am înființat prima mea companie și, de atunci, antreprenoriatul a fost calea profesională pe care am rămas. Am fost consultant în strategie de business în mai multe startup-uri și am dezvoltat companii de top în domeniul sănătății

Toate acestea mi-au adus satisfacții pe plan profesional și financiar, însă nu m-am simțit împlinită, cu adevărat, până nu am descoperit care este misiunea mea. Dintre toate formările și cursurile pe care le-am urmat pentru dezvoltarea mea, numerologia a fost cea care mi-a adus cel mai rapid informații despre menirea mea aici și despre strategia pe care să o abordez pentru a trăi viața pe care mi-o doresc.

Îmi abordez clienții cu sinceritate în procesul de autocunoaștere și schimbare în care îi însoțesc. Le spun deschis că eu le facilitez accesul la informații clare și concise despre ei, pe care poate nu le cunosc sau le-au pierdut din vedere. Ritmul pașilor făcuți către schimbare depinde, însă, doar de ei. Cu cât implementează mai devreme strategia de schimbare și acțiune stabilită în urma analizei numerologice, cu atât rezultatele și succesul apar mai repede.

Folosind ca metodă analiza numerologică, în care integrez tehnici de NLP și coaching transformațional, le dau clienților mei o altă perspectivă asupra propriei vieți.

Actualizat 09/10/2023

Despre material

Bazele numerologiei au fost puse de Pitagora în anul 600 I.H.

În numerologie, numărul înseamnă mult mai mult decât o cantitate și este văzut drept o calitate sau un simbol.

Numerologia este o știință și, de aceea, numărul reprezintă o valoare abstractă, metafizică. Astăzi este deja cunoscut faptul că cifrele conțin date despre însușiri ale psihicului uman, despre abilitățile personale, dar și despre subconștient.

În acest material GRATUIT îți prezint primele informații pe care le putem extrage din data nașterii cu ajutorul numerologiei.

Materialul conține 7 clipuri video înregistrate (40 de minute în total) structurate astfel:

1. Modalitatea de calcul a vibrației interioare;

2. Modalitatea de calcul a vibrației exterioare;

3. Modalitatea de calcul a cifrei de destin;

4. Exemple de calcul cifra destinului;

5. Cum se calculează codul numerologic personal;

6. Prezentarea și identificarea celor mai importante nevoi ale unei persoane;

7. Modalitatea prin care poți aprofunda numerologia;

Afișează mai mult

Conținut material

Lecții

  • Vibrația interioară
    02:37
  • Vibrația exterioară
    02:41
  • Cifra destinului
    03:26
  • Exemple calcul cifra destinului
    04:05
  • Codul numerologic personal
    10:53
  • Cele mai importante nevoi ale unei persoane
    09:46
  • Aprofundarea numerologiei
    06:49

Evaluări și recenzii de la cursanți

Nicio recenzie până acum
Nicio recenzie până acum
Meniul Principal
Contul tău
Mă găsești și aici
contact@corinastratulat.ro