Corina Stratulat

Bun venit! Mă bucur că ai ajuns aici! Asta înseamnă că îți dorești să începi sau să continui un proces amplu și revelator de autocunoaștere și dezvoltare personală. Te pot ajuta să ai mai multă claritate în viața ta și te pot ghida să îți folosești abilitățile strategic și eficient pentru a avea succesul personal și profesional pe care ți-l dorești.

Povestea mea,
cine sunt și ce fac

Sunt Corina Stratulat, antreprenor, numerolog și strateg pentru transformare personală și profesională. Drumul meu profesional a început de la o vârstă fragedă, chiar în orașul natal, Curtea de Argeș. Am avut primul job la 16 ani, pentru că mi-am dorit să nu mai depind financiar de părinții mei. Mi-am câștigat, astfel, independența devreme în viață și am avut șansa să văd de mică ce înseamnă să fii antreprenor și să dezvolți un business de la zero. Ulterior, am absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori din cadrul ASE București.

La 24 de ani am înființat prima mea companie și, de atunci, antreprenoriatul a fost calea profesională pe care am rămas. Am fost consultant în strategie de business în mai multe startup-uri și am dezvoltat companii de top în domeniul sănătății (aici găsești mai multe informații). Toate acestea mi-au adus satisfacții pe plan profesional și financiar, însă nu m-am simțit împlinită, cu adevărat, până nu am descoperit care este misiunea mea. Dintre toate formările și cursurile pe care le-am urmat pentru dezvoltarea mea, numerologia a fost cea care mi-a adus cel mai rapid informații despre menirea mea aici și despre strategia pe care să o abordez pentru a trăi viața pe care mi-o doresc.

Consiliere prin numerologie
Evenimente corporate

Numerologia este metoda de analiză personală și autocunoaștere care mi-a adus claritate în viața personală și în carieră. Pe lângă faptul că sunt antreprenor, expert în strategie de business și am experiență în dezvoltarea unei companii de la zero, știu acum că scopul meu este să ajut oameni care doresc să își transforme viața. 

În ultimii ani am decis să mă concentrez mai mult pe misiunea mea, aceea de a lucra cu oameni, de a aduce lumină în viețile celor de lângă mine, acest lucru însemnând înțelegere și claritate. Mă simt împlinită de când am ales acest drum și știu că aduc valoare prin ceea ce fac profesional.

În prezent, clienții mei sunt persoane care doresc să își accelereze procesul de dezvoltare personală și să își schimbe viețile.

Care este abordarea mea

Îmi abordez clienții cu sinceritate în procesul de autocunoaștere și schimbare în care îi însoțesc. Le spun deschis că eu le facilitez accesul la informații clare și concise despre ei, pe care poate nu le cunosc sau le-au pierdut din vedere. Ritmul pașilor făcuți către schimbare depinde, însă, doar de ei. Cu cât implementează mai devreme strategia de schimbare și acțiune stabilită în urma analizei numerologice, cu atât rezultatele și succesul apar mai repede.

Folosind ca metodă analiza numerologică, în care integrez tehnici de NLP și coaching transformațional, le dau clienților mei o altă perspectivă asupra propriei vieți. Le ofer informații simple, clare, concise, care, puse imediat în practică, le înlătură blocajele și le schimbă în bine viața.

Data de naștere oferă informații despre:

  • misiunea personală;
  • tipul de personalitate și abilitățile native;
  • conflictele interioare personale;
  • ce profesii sunt potrivite unei anume tipologii umane;
  • compatibilitatea în relații.

Având aceste informații, oricine are puterea de lua decizii mult mai asumate și mai corecte, în plan personal și profesional.

Numai în ultimul an, am analizat datele numerologice a peste 1200 de persoane,
înlesnind autocunoașterea și schimbarea fiecăreia dintre ele.

Un prim pas către schimbare

Dacă simți că nu îți trăiești viața la cel mai înalt potențial, dacă nu ești împlinit personal sau profesional, dacă vrei o schimbare în viața ta și crezi că te blochează ceva, dă-mi un mesaj la contact@corinastratulat.ro și programează o sesiune de analiză numerologică cu mine.

Aș fi onorată să fiu ghidul tău într-un proces revelator de autocunoaștere și transformare pentru a avea viața personală și profesională pe care ți-o dorești cu adevărat!

Date de contact

Adresa: Drumul Lăpuş 94D, București

Telefon: +40 799 109 010

Email: contact@corinastratulat.ro

Mă găsești și aici

Abonează-te la noutăți

Cum platesc

Offline sau Online folosind un card bancar. Serviciile de plata online sunt efectuate prin MobilPay.

Image
Solutionarea Online a Litigiilor
Solutionarea alternativa a litigiilor