Cum ne motivăm să câștigăm mai mulți bani în funcție de vibrația interioară
În ediția din 3 noiembrie 2021 de la Neatza cu Răzvan și Dani, am vorbit despre motivația de a face mai mulți bani, în funcție de vibrația interioară.
Convingerile legate de bani adesea pot fi limitative și dăunătoare dacă le preluăm de la cei apropiați pe măsură ce înaintăm în vârstă. Tocmai de aceea, ar trebui să ne gândim la motivul pentru care avem energie să facem mai mulți bani și lucrăm și cu drag.
Pentru a afla ce ne motivează, trebuie să analizăm structura noastră, felul în care ne-am născut și aveam noi de realizat în viață. De la codul numerologic ne luăm informație despre cum suntem noi și nu data de naștere ne spune de ce facem anumite lucruri. Ne interpretează, dar nu este cauza.
Codul numerologic se calculează pornind de la ziua în care ne-am născut. Se ajunge la cifra destinului, cifră care ne ajută în alegerile de zi cu zi, inclusiv atunci când vine de alegerea unui job.
Vibrația interioară este cel mai ușor indicator din ziua în care suntem născuți. Se face suma cifrelor din ziua de naștere, obținând un număr de la 1 la 9. Astfel, putem determina o motivație pentru suflet, de unde ne luăm energia pentru a munci atunci când ne e mai greu.
Îți cunoști vibrația interioară, nu?
Vibrația interioară este cea mai importantă vibrație a unui om. Ne spune imediat care sunt primele instincte ale unei persoane, primele abilități native și primele frici. Se calculează ușor, însumând cifrele din data de naștere (ziua în care te-ai născut) până obținem un număr format dintr-o singură cifră, de la 1 la 9. Așadar, cineva născut pe data de 16 are vibrația interioară 7 (6+1=7), iar cineva născut pe data de 29 are vibrația interioară 2 (2+9=11; 1+1=2).