Când eșecul pare o rușine de familie...

Când eșecul pare o rușine de familie...

Ce au în comun divorțul, ratarea unui examen sau renunțarea la un job bine plătit?

Toate sunt considerate un EȘEC personal sau profesional. De către cine? De către cei implicați direct, sau de către familiile acestora... și am să vă prezint nişte cazuri din rândul cunoscuților mei.

Prietena mea din copilărie, care a visat de mică să se căsătorească, să aibă o fetiță și să locuiască la casă, și-a trăit visul doar 6 ani de zile, după care a divorțat... A fost singura din familia ei care a divorțat vreodată, acest lucru fiind ceva greșit, rușinos și de neconceput în ochii celorlalți.

Pentru familia sa, o femeie trebuie să rămână mereu lângă soțul ei, la bine și la rău. Dar daca răul este chiar... soțul?! Mai este atunci greșit să rupi relația, dacă ȋți este pusă în pericol sănătatea fizică și psihică?

Au divorțat în al 6-lea an de căsnicie, coincidenţă sau nu... în anul 6 din ciclul energetic de 9 ani, apar cele mai multe divorțuri, fiind considerat și anul destrămării unei familii, daca fundația relației nu este una solidă.

Acest fapt, s-a dovedit totuşi a fi un lucru bun, deoarece femeia aceasta, a rupt tiparul toxic familial și a fost un exemplu pozitiv pentru fetița ei, care nu a mai asistat la un mediu nesănătos ȋn cadrul familiei.

Un alt exemplu de așa zis eșec, este dat de un fost coleg de muncă, care după 10 ani de lucrat într-o companie multinațională, a decis să-și urmeze visul din copilărie, acela de a deveni pictor, el având un talent ȋnnăscut în tot ce ţine de artă, având arhetipul artistului totodată, fapt confirmat și de vibrația interioară 3.

Familia lui l-a descurajat inițial în a-și urma vocația, de frica pierderii unui venit sigur, însă după un timp, văzând că acesta este bine, fericit și împlinit cu ceea ce face, au renunțat la a-l considera un caz pierdut, și s-au convins că asta este ce trebuie să facă, să-și urmeze inima și să-și valorifice adevăratele talente.

Dar dacă ai parte de același eșec în repetate rânduri, și asta doar din vina ta?

Este cazul vecinei mele, care nu a reușit să obțină permisul de conducere nici după 3 încercări.

Din dorința de a-și depăși frica de condus, s-a înscris la şcoala de șoferi de 3 ori, picând examenul de fiecare dată. Și totuși, nu frica a fost cea care a încurcat-o în obținerea permisului, ci... neatenția în trafic.

Observând că are de 4 ori cifra 3 în matrița personală, știm că ea trăiește mult în imaginație, mintea ei tot timpul crează, își imaginează... parcă trăiește în paralel într-o altă lume... fiindu-i astfel foarte greu să fie atentă la drum.

Odată înțelese aceste lucruri despre ea, a luat măsurile necesare pentru a obține permisul de conducere și a devenit o șoferiță atentă și responsabilă, astfel încât, prin eliminarea factorilor disturbatori, cum ar fi muzica sau vorbitul cu alte persoane din mașină, a reușit să își focuseze atenția pe condus, a obținut într-un final permisul și își controlează mintea prin voință, lăsând loc imaginației și creației în afara condusului.

Cu siguranță sunt mulți oameni care se regăsesc în exemplele prezentate, exemple de "eșec" care s-au dovedit a fi doar o tranziție înspre succes, deoarece fiecare dintre cei menționați mai sus, a ajuns să facă lucrurile destinate lor, depășind stadiul de "înfrânt" și ridicându-se la un alt nivel de evoluție.

Tu în ce domeniu crezi că ai eșuat?

Spun "crezi" pentru că adevăratul eșec este doar atunci când te dai bătut și nu mai încerci încă o dată.

Cu toții putem ajunge acolo unde ne dorim, însă este mult mai ușor daca ne cunoaștem blocajele care ne împiedică să ajungem acolo.

Pe tine ce te împiedică să devii cea mai bună varianta a ta? Ce te împiedică să depășești orice eșec din viața ta?

Răspunsul se află în matrița psiho-energo-informativă!
45
"Oamenii care au cunoștințe în sfera spirituală nu...
Cu ce mă ajută numerologia în relații?

Postari Asemanatoare

 

Date de contact

Adresa: Drumul Lăpuş 94D, București

Telefon: +40 799 109 010

Email: contact@corinastratulat.ro

Mă găsești și aici

Abonează-te la noutăți

Cum platesc

Offline sau Online folosind un card bancar. Serviciile de plata online sunt efectuate prin MobilPay.

Image